Baronul de Ialomița, Marian Pavel, a declarat venituri obținute prin metoda jocurilor de noroc online, o schemă monitorizată de Oficiul pentru combaterea spălării banilor

PSD nu a învățat nimic din eșecul „epocii Dragnea”. Continuă să promoveze baroni, disperați după putere, conștienți fiind că pierd la capitolele imagine și credibilitate. Unul dintre ei este baronul de Ialomița, senatorul Marian Pavel, băgat până peste cap în jocuri de noroc și cunoscut al DNA-ului. Pe mâinile unui astfel de individ PSD vrea să lase bugetul județului Ialomița…

A știut să parvină politic și pe lângă Dragnea, o face și pe lângă Marcel Ciolacu. După degringolada creată de arestare fostului lider al PSD, Marian Pavel a știut să se orienteze. Sub domnia lui Ciolacu, a fost uns ca șef al PSD Ialomița și candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, ceea ce, în limbaj de partid înseamnă baron.

Un senator aventurier care face bani din jocuri de noroc. Sau îi spală…

Are trei case, un apartament și 60 de hectare de teren în comuna în care a fost primar înainte de a deveni parlamentar. O avere pe care a reușit s-o păstreze intactă, deși pare dependent cu jocurile de noroc. Ba mai mult, chiar și-o sporește.

În ultima declarație de avere, baronul declară un venit de 36.000 de lei, sumă obținută din viciul de care suferă.

Firma care i-a emis „câștigul”, TSG Interactive, este un offshore care operează în România prin intermediul unor site-uri precum pokerstarscasino.ro și pokerstarssports.ro.

În „MANUALUL DE INSTRUIRE PRIVIND COMBATEREA SPALARIIBANILOR SI A FINANTARII TERORISMULUI„, editat de Oficiul pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, metoda „venituri din jocuri de noroc” este considerată ca fiind una dintre cele folosite pentru spălarea a banilor.
„Exista dovezi ca infractorii utlizeaza industria de joc de noroc pe Internet pentru a comite infractiuni si a spala veniturile obtinute din acestea. (…) De exemplu, tranzactiile realizate, in primul rand, prin intermediul cartilor de credit si site-urile de jocuri de noroc pe Internet situate in centre offshore fac mai dificila, daca nu imposibila atat localizarea cat si urmarirea penala de catre autoritati. Mai mult, tranzactiile cu jocuri de noroc, inregistrarile care ar putea fi necesare ca probe, sunt realizate de catre un site de joc de noroc si un software; acest lucru s-au putea adauga la dificultatea de colectare si prezentare a unor astfel de probe”, se arată în doumentul OPCSB..

Cum a picat pe interceptările DNA

În 2015, preşedintele de-atunci al Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă (PSD), a fost reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu, alături de directorul Serviciului Achiziţii din CJ, Cezar Vâlcan, în dosarul privind intervenţii la un consilier din Ministerul Sănătăţii şi la conducerea ADR Sud Muntenia.

Astfel, se arată în referatul DNA, relevantă în acest sens este situația din data de 15 octombrie 2014, ora 18:45, când Silvian Ciupercă (PSD) îl contactează pe senatorul Marian Pavel (PSD), cu care discută  problema stării de arest a primarului din Ţăndărei, George Cristian Roman, după ce anterior Ciupercă se interesase de persoana judecătorului care dispusese arestarea preventivă,  arătându-se îngrijorat de cum pot evolua lucrurile (”evoluează imprevizivil”) temându-se de faptul că declarațiile acestuia l-ar putea afecta, în condiţiile în care pe cel arestat nu îl mai interesează ”nimic, nimic  politic, ci doar familia” şi că ”încercăm să-l scoatem pe caz medical”.

Primarul oraşului Ţăndărei, George Cristian Roman, a fost arestat preventiv, pe 18 septembrie 2014, , sub acuzaţiile de abuz în serviciu şi fals intelectual într-un dosar în care sunt cercetaţi şi şeful Biroului Achiziţii din primărie şi reprezentanţii mai multor firme care au contracte cu această instituţie.

Relevantă în acest sens este convorbirea telefonică interceptată autorizat din data de 15.10.2014 ora 18:45

Silvian Ciupercă: Da. Să-i facem … Tre’ să ne ocupăm mai serios de cazul ăsta, pentru că evoluează imprevizibil.

Marian Pavel: Păi da, e …

Silvian Ciupercă: Imprevizibil.

Marian Pavel: E ciudat de tot, domnule preşedinte. Adică nu …. nu mai au de ce.

Silvian Ciupercă: Eu eram aproape sigur. Aveam aproape sigur că va fi în libertate.

Marian Pavel: Da.

Silvian Ciupercă: Să avem grijă şi de el, că-şi pierde … Ştii cum e, se-mbolnăveşte psihic, îţi dai seama.

Marian Pavel: Păi aici e problema.

Silvian Ciupercă: Asta e.

Marian Pavel: CRISTI astăzi a spus foarte clar că pe el nu-l mai interesează nimic, politic nimic, îşi dă demisia dacă e nevoie.

Silvian Ciupercă: Ei! … (n.n. ininteligibil)

Marian Pavel: Nu, nu, nu, în sensul … Deci nu mai poate, cedează psihic, el vrea să fie acasă.

Silvian Ciupercă: A! Da, da, da.

Marian Pavel: Pe el îl interesează să fie tată şi soţ, atât.

Silvian Ciupercă: Sigur că da.

Marian Pavel: În rest, nu-l mai interesează. Şi plânge întruna. Adică a mai avut şi accidentul ăla. Doamne fereşte! Ce dracu’ facem?

Silvian Ciupercă: Da. Da.

Marian Pavel: Şi de-aia zic, să… nu ştiu, să-i mai daţi un semnal. …

Silvian Ciupercă: Bine. Încercăm să-l scoatem pe caz medical, să … Da, da.

Marian Pavel: Tre’ să ne ocupăm de problema asta, aşa.

Silvian Ciupercă: Trebuie, mai serios şi mai inspirat.  … (n.n. ininteligibil)

Marian Pavel: Pentru că nu-i un pericol … nu-i un pericol public. Nu poate să-l justifice că-i un pericol public. Ce Dumnezeu?! Ce-a făcut?!

Silvian Ciupercă: Da.