Buticari și interlopi dictează interesele confederației patronale CNIPMMR

Florin Pîrvu zis Chinezu, mare amator de jocuri de noroc, acte de evaziune și trafic de influență, este reprezentantul Consiliului în negocierile cu autoritățile statului

Cotidianul „Național” dezvăluie cum în conducerea Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) și-au făcut loc fel de fel de interlopi mărunți, buticari de duzină, cartofori și samsari de mașini. Aceștia și-au arogat calități de reprezentare a breslei patronatului român și au ajuns să stea la masă cu Guvernul, să negocieze chiar proiecte legislative. Înființat în anul 1992 drept confederație patronală la nivel național, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a ajuns să fie format, condus și reprezentat de persoane dubioase, cercetate pentru evaziune și trafic de influență. Cea mai evidentă este situația consemnată în jurul lui Florin Pîrvu zis „Chinezu”, personaj ce controlează Târgul Autovit, ce deține în cadrul CNIPMMR funcția de vicepreşedinte relații cu autoritățile publice și alte organisme de drept public și private. Adică exact personajul abilitat să discute cu reprezentanții statului român.

Florin Pîrvu, patronul Autovit, și-a creat patronat cu semnăturile șoferilor și chiriașilor din Târgul Auto Vitan-Bârzești

Deși CNIPMMR pare, din exterior, o structură onorabilă construită cu sprijinul și în sprijinul antreprenorilor, realitatea arată că baza acestui organism este formată din așa-ziși patroni de carton, persoane interpuse, „săgeți”. Florin Pîrvu, de exemplu, a reușit să aceadă la funcția de vicepreședinte CNIPMMR printr-un mecanism simplu și ingenios, bazat pe sprijinul locotenenților săi sau a unor chiriași din Autovit. Nici vorbă de antreprenoriat, competitivitate și mediu de afaceri.

Cunoscut pentru pasiunea pentru jocurile de noroc, dar dornic să își prindă la butonieră și eticheta de onorabil om de afaceri, Florin Pârvu și-a înființat în anul 2012 un ONG cu o denumire pretențioasă: Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din București și județul Ilfov. Conform actelor de înființare, acest ONG a fost creat efectiv de câțiva locotenenți și clienții lui Pârvu în Autovit. Popescu Cristian și Andreescu Ciprian – președinte executiv, respectiv secretar general al Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din București și județul Ilfov, nu sunt altceva decât oamenii de casă folosiți de Pîrvu pentru a-și masca interesele în anumite firme sau pentru a-și rezolva afacerile personale.

Popescu Cristian și Andreescu Ciprian, oameni buni la toate in Autovit, sunt onorabilii șefi ai Patronatului Întreprinzătorilor din București-Ilfov

De altfel, în vara anului 2019, locotenenții Popescu Cristian și Andreescu Ciprian, etichetați de presă drept interlopi, au fost monitorizați de instituții în timp ce efectuat o operațiune de șantaj și intimidare a unor martori audiați de procurori în legătură cu afacerile patronului lor, Florin Pîrvu. După această ispravă au fost ei, la rândul lor, chemați de procurori. Ce nu știe „Chinezu” este faptul că cei doi s-au cam înmuiat în fața procurorilor și au ciripit despre multe, dar mai ales nevrute.

Interlopii lui Pîrvu și-au scris memoriile la SIIJ

Și vicepreședintele Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din București și județul Ilfov, Nicolae Răgălie, este tot un angajat al lui Pârvu, fiind executantul multor operațiuni financiare cercetate în prezent de Antifraudă și de DIICOT. Conform procesului verbal de constituire a ONG-ului Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din București și județul Ilfov, printre membrii fondatori se află reprezentanții firmelor Alex & Bianca Auto Style SRL, Bebi Distribution SRL, Dumadi Serv SRL, Stefy Top 2004 SRL. Toate aceste firme, dar absolut toate, funcționează în standurile puse la dispoziție de Florin Pîrvu în Târgul Autovit. Forțați mai mult sau mai puțin de proprietarul Pârvu să adere pentru înființarea Patronatului, reprezentanții acestor firme au semnat procesul verbal de constituire.

Membrii fondatori ai Patronatului lui Pîrvu sunt buticarii din Autovit

Dar se poate vorbi de o reprezentare reală, de o legitimitate a Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii din București și județul Ilfov cât timp acesta a fost înființat cu buticarii din Autovit și cu șoferii lui Florin Pîrvu? Și dacă Florin Pîrvu zis „Chinezu” a ajuns astfel mare vicepreședinte CNIPMMR, ce mai înseamnă, de fapt, această confederație patronală ce își arogă reprezentativitatea la nivel național al antreprenorilor?