Elena Udrea a încercat să fugă de pușcărie, dar a fost prinsă în Bulgaria

0
78

Elena Udrea a fost prins în Bulgaria după ce a părăsit România joi dimineaţa, exact înainte ca ICCJ să anunţe decizia în dosarul Gala Bute. „În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfăşoară activităţi specifice, în vederea predării femeii către autorităţile din România.”, se arată în comunicatul Poliţiei.

Udrea ar fi fost reţinută în Kulata, la graniţa Bulgariei cu Grecia. Fostul ministru Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire joi după-amiază, după ce nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după ce condamnarea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute a rămas definitivă.
Poliţia de Frontieră a anunţat că Udrea a ieşit din ţară joi dimineaţă, nefiind decisă în cazul ei nicio măsură preventivă.