Eliza Judeu, managerul Teatrului Municipal Bacău, prinsă cu mâna în bugetul instituției

Eliza Judeu - Steaua fără nume de pe scena din Bacău (sursa facebook)
Eliza Judeu - Steaua fără nume de pe scena din Bacău (sursa facebook)

Cocoțată de fosta administrație PSD-istă în funcția de director al Teatrului Municipal „Bacovia” Bacău în urma unui concurs alterat, Eliza Judeu și-a folosit prerogativele pentru a obține foloase patrimoniale. Aceasta este concluzia Inspecției de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate care a descoperit, în urma verificărilor, „indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, faptă prevăzută și pedespsită de art. 301 din Codul penal”. Altfel spus, dincolo de orice finețuri de fundal, directorea Eliza Judeu este cercetată penal pentru că ar fi băgat mâna în banii Teatrului Municipal „Bacovia”. Cum articolul 301 din Codul penal incident prevede că „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani”, este așteptată cât mai curând o reacție a noii administrații publice a municipiului Bacău care să suspende activitatea directoarei. Mai ales că Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

În fapt, cercetarea Agenției Naționale de Integritate a avut în vedere, în principal, transferurile de bani din bugetul teatrului condus de Eliza Judeau către firma Eco Rino SRL reprezentată de soțul ei, Marius Curucli, un alt personaj cu un cazier pasiv destul de suculent. Abia instalată ca manager, Judeu a semnat contractul 136/30.08.2016 prin care firma Eco Rino SRL, unde presta soțul Curucli Marius, încasa bani pentru fiecare spectacol înregistrat. Această înțelegere contractuală a funcționat în perioada 1.09.2016-30.05.2017.

Teatrul din Bacău s-a promovat prin firma soțului directoarei

Apoi s-a semnat și contractul 954/9.11.2018 prin care aceeași firmă Eco Rino SRL presta servicii de producere, înregistrare și difuzare materiale video achitate de Teatrul Bacovia reprezentat de soția, Eliza Judeu. Colaborarea reciproc avantajoasă – plătită din bugetul municipalității Bacău – dintre soții Eliza Judeu/Marius Curucli a încetat, teoretic, la data de 19.03.2019 când cei doi au semnat un contract de reziliere.

Familia Judeu-Curucli nu a avut probleme de moralitate în a împărți contractele

Faptele însă au rămas. La fel și încărcătura penală a lor, căci sunt evidente și multe alte semne de întrebare cu privire la modul în care au fost manipulate în Sistemul de Achiziții Publice anunțurile și încredințările directe de contracte operate de Teatrul „Bacovia”.

Când sluțenia nu urlă

Promovată și cultivată de fosta administrație PSD-istă a Bacăului, Eliza Judeu a fost menținută în funcția de director al teatrului „Bacovia” deși existau toate semnele ce indicau sifonarea bugetului public și falsificarea rapoartelor de activitate. Într-un mediu amprentat de obediență s-au dat bani din bugetul public pentru a crea impresia că pe scena Teatrului „Bacovia” chiar se înfăptuiește artă. Criticărese locale plătite de managerul Judeu i-au dedicat ode întregi apoi actriței Judeu. Regizorași prăfuiți, părăsiți de însăși muza creației, dar cu statut de dinozauri prin urbea băcăuană, și-au încasat onorarii nesimțite pentru creații îndoielnice în care, evident, în prim plan era plasată tot mediocritatea managerului-actor Eliza Judeu. Nu au contat sălile goale ale teatrului. Bani și servicii s-au scurs pentru promovări și interviuri nesimțite aruncate pe la posturi tv locale sau stația regională TVR Iași. Iar în tot acest timp Teatrul „Bacovia” s-a cufundat într-o mediocritate perfect descrisă de Călin Ciobotari – lector universitar doctor al Facultății de Teatru din Iași. „Un teatru în derivă, în care s-ar impune urgent și un Concurs de angajare director. Am avut proasta inspirație să mediez, la un moment dat, câteva angajări de absolvenți ieșeni acolo. Le-am făcut acelor copii, fără să vreau, un imens deserviciu. Mi-e greu, astăzi, să îi privesc în ochi… I-am lăsat printre bipolarități, sticle goale de bere și șoapte despre viitor duhnind a mediocritate”, semnala, în luna mai 2019, Călin Ciobotari.

Acum, după sesizarea penală a Agenției Naționale de Integritate, deși va mai trece un timp până când aburii imposturii îmbibați în zidurile Teatrului „Bacovia” vor ieși, este așteptat rechizitoriul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și trimiterea în judecată a managerului Judeu.